pairing traditional

Pairing tradițional

Bucatele tradiționale prin excelență trebuie stropite cu un vin bun și veselie. Și, știu, că cel mai bun vin e cel de la bunic din beci, dar, totuși vin cu o serie de recomandări de vinuri perfecte pentru bucatele noastre tradiționale.

Sarmale

Sarmalele, pe care noi le mai numim găluște, pernuțe, perișoare sau piroște sunt un fel de bucate foarte popular la noi și în Balcani. Deși, varietatea rețelor de sarmale este foarte mare, am hotărât să analizez tipul meu preferat cu orez, carne de vită și învelite în foi de viță de vie. Eu le prefer cu o lingură sănătoasă de smântână. Cât despre combinația cu vinul, sarmalele se asociază perfect cu o Fetească Neagră. Ea are tanini moi care nu le vor domina, iar gustul catifelat te îmbie să mai iei o sarma. Și, ar fi un sacrilegiu să mâncăm sarmale cu vinuri care nu provin de pe meleagurile noastre, nu-i așa?

Apropo, o regulă de aur spune că sarmalele trebuie să fie fix de o îmbucătură!

Carpe Diem Feteasca Neagră (2017)

Sarmale de post

Dacă tot suntem în plin post, zic să analizăm și variațiunea de post a sarmalelor cu orez și frunze de varză. Acest fel de mâncare bogat în carbohidrați și un pic mai sărăcăcios din punct de vedere gustativ poate fi complementat bine de un Pinot Gris & Chardonnay. Cu o aciditate balansată, vinul din seria Individo, compensează prin onctuozitatea sa lipsa uleiului din sarmalele de post. Iar structura sa bine-definită îmbogățește paleta gustativă a unei mese de post, dacă avem și dezlegare, desigur!

Chateau Vartely Individo Pinot Gris & Chardonnay 2017

Zeama

Zeama, ciorba, supa, sorbitura, acest leac universal contra mahmurelii și răcelii, se combină perfect cu un Alb de Onițcani în cupaj cu Rcațiteli. Pentru cititorii din România, Rcațiteli este un soi originar din Georgia, care se cultivă și în Republica Moldova, dar și prin Oltenia. El adaugă Abului de Onițcani, un soi endogen, aciditate și prospețime. Vinul este fermentat în butoaie de stejar, dar nu este lăsat spre maturare la baric. Ca urmare, notele de stejar sunt doar o adiere, care adaugă un caracter nobil acestei combinații exotice.

Novak Alb de Onitcani & Rkatiteli (2017)

Răciturile de cocoș

Răciturile, piftia sau chitoroagele de cocoș sunt un element central al meselor de sărbătoare de la noi. Acest fel de mâncare este greu de combinat cu vin pentru că există câțiva factori care influențează alegerea acestuia. Dacă piftia nu este prea usturoiată, iar cucoșul nu era prea bătrân, pairing-ul pe care vi-l recomand este un Sauvignon Blanc (2017). Buchetul său crocant și prospețimea sa va contrasta plăcut cu grăsimea din masa gelatinoasă și vă va rotunji ochii chiar dacă veți mânca un pic mai mult decât este indicat!

Chateau Cristi Sauvignon Blanc 2017

Răcituri de porc

Un alt fel de mâncare pe care îl pot aprecia, cred, doar turiștii din Germania, dar este un hit la noi sunt răciturile de porc. Ele sunt mult mai grase și, de regulă, cu mult usturoi. Eu vă recomand să le combinați cu Aurore, un cupaj de Syrah și Cabernet de la F’autor. Taninii medii și gustul catifelat vor compensa grăsimea piftiei, iar notele de fructe negre vor contrasta plăcut cu gustul usturoiat al răciturilor.

Fautor Aurore Syrah & Cabernet Sauvignon 2016

Plăcintă cu brânză

Plăcinta cu brânză sua grăbițelul, brânzoaica, palanețul, rătișa este specialitatea tuturor bunicelor și cred unicul street-food românesc. În varianta sa cu brânză de vaci și puțină sare, ea se combină ideal cu Feteasca Regală (2016), care o face să lunece mai ușor pe gât, fără a-i afecta gustul. Buchetul floral și prospețimea vinului te va convinge să mai iei o plăcintă!

Carpe Diem Feteasca Regală 2017

Plăcintă cu cartofi

Plăcinta cu cartofi creează doar 2 tipuri de reacții. Sunt unii care o evită și alții care o iubesc. De regulă, ea este destul de condimentată și cere un vin care prin prospețimea sa, să neutralizeze iutele. Rose-ul cu notele sale de grapefruit și aciditatea balansată este o alegere perfectă în acest sens.

Et Cetera Cabernet Sauvignon Rose

Pește prăjit

În dependență de regiune, peștele prăjit cu mămăliguță este de apă dulce sau chiar din Marea Neagră. Dacă ai ales unul de apă dulce, îl asociezi cu un Traminer & Riesling, care, prin mineralitatea sa va neutraliza mujdeiul și va juca prin notele sale condimentate armonic cu gustul peștelui prăjit.

Fautor 310 Traminer & Riesling 2016

Cred că mă voi opri aici, și am o rugăminte la tine… Partajează articolul, dacă ți-a plăcut, astfel voi fi motivat să continui seria! Mulțumesc anticipat!

Arome Merlot

Aromele a 10 tipuri de vin vizualizate

Există mii de soiuri originale de struguri cultivate în întreaga lume. Pentru a vă ajuta să navigați pe acest peisaj vast, am vizualizat prin infografice aromele din 10 dintre cele mai răspândite vinuri.

Vârsta si originea afecteaza aromele și caracterul fiecărui vin. Un Pinot Noir din regiunea IGP „Ștefan Vodă”, de exemplu, este în general caracterizat de aciditatea pământului, în timp ce Pinot Noir-ul  din regiunea IGP „Codru” tinde să aibă arome de fructe roșii. Aceste imagini ilustrează o privire de ansamblu asupra aromelor din vinurile Dvs. preferate.

Iată aromele din cele 10 cele mai populare tipuri de vin, vizualizate.

Arome Zinfandel

Cât de des „ghiciți” aromele din vinurile preferate?