Încerc să aduc în blogosfera vinicolă moldovenească un pic de suflu din exterior. Astăzi, Vă propun articolul lui Giles MacDonogh, jurnalist gastronomic și vinicol, pentru The Article despre vinurile moldovenești din 15 iunie 2020.
17 întrebări „rușinoase” despre Sauvignon Blanc
De unde provine vinul Sauvignon Blanc? Este Sauvignon Blanc — ul un vin bun? Ce legătură este între Sauvignon Blanc și Cabernet Sauvignon? Găsește răspunsul la aceste și alte întrebări rușinoase despre Savvy!
Pairing tradițional

Bucatele tradiționale prin excelență trebuie stropite cu un vin bun și veselie. Și, știu, că cel mai bun vin e cel de la bunic din beci, dar, totuși vin cu o serie de recomandări de vinuri perfecte pentru bucatele noastre tradiționale.
Sarmale

Sarmalele, pe care noi le mai numim găluște, pernuțe, perișoare sau piroște sunt un fel de bucate foarte popular la noi și în Balcani. Deși, varietatea rețelor de sarmale este foarte mare, am hotărât să analizez tipul meu preferat cu orez, carne de vită și învelite în foi de viță de vie. Eu le prefer cu o lingură sănătoasă de smântână. Cât despre combinația cu vinul, sarmalele se asociază perfect cu o Fetească Neagră. Ea are tanini moi care nu le vor domina, iar gustul catifelat te îmbie să mai iei o sarma. Și, ar fi un sacrilegiu să mâncăm sarmale cu vinuri care nu provin de pe meleagurile noastre, nu-i așa?
Apropo, o regulă de aur spune că sarmalele trebuie să fie fix de o îmbucătură!
Carpe Diem Feteasca Neagră (2017)
Sarmale de post

Dacă tot suntem în plin post, zic să analizăm și variațiunea de post a sarmalelor cu orez și frunze de varză. Acest fel de mâncare bogat în carbohidrați și un pic mai sărăcăcios din punct de vedere gustativ poate fi complementat bine de un Pinot Gris & Chardonnay. Cu o aciditate balansată, vinul din seria Individo, compensează prin onctuozitatea sa lipsa uleiului din sarmalele de post. Iar structura sa bine-definită îmbogățește paleta gustativă a unei mese de post, dacă avem și dezlegare, desigur!
Chateau Vartely Individo Pinot Gris & Chardonnay 2017
Zeama

Zeama, ciorba, supa, sorbitura, acest leac universal contra mahmurelii și răcelii, se combină perfect cu un Alb de Onițcani în cupaj cu Rcațiteli. Pentru cititorii din România, Rcațiteli este un soi originar din Georgia, care se cultivă și în Republica Moldova, dar și prin Oltenia. El adaugă Abului de Onițcani, un soi endogen, aciditate și prospețime. Vinul este fermentat în butoaie de stejar, dar nu este lăsat spre maturare la baric. Ca urmare, notele de stejar sunt doar o adiere, care adaugă un caracter nobil acestei combinații exotice.
Novak Alb de Onitcani & Rkatiteli (2017)
Răciturile de cocoș

Răciturile, piftia sau chitoroagele de cocoș sunt un element central al meselor de sărbătoare de la noi. Acest fel de mâncare este greu de combinat cu vin pentru că există câțiva factori care influențează alegerea acestuia. Dacă piftia nu este prea usturoiată, iar cucoșul nu era prea bătrân, pairing-ul pe care vi-l recomand este un Sauvignon Blanc (2017). Buchetul său crocant și prospețimea sa va contrasta plăcut cu grăsimea din masa gelatinoasă și vă va rotunji ochii chiar dacă veți mânca un pic mai mult decât este indicat!
Chateau Cristi Sauvignon Blanc 2017
Răcituri de porc

Un alt fel de mâncare pe care îl pot aprecia, cred, doar turiștii din Germania, dar este un hit la noi sunt răciturile de porc. Ele sunt mult mai grase și, de regulă, cu mult usturoi. Eu vă recomand să le combinați cu Aurore, un cupaj de Syrah și Cabernet de la F’autor. Taninii medii și gustul catifelat vor compensa grăsimea piftiei, iar notele de fructe negre vor contrasta plăcut cu gustul usturoiat al răciturilor.
Fautor Aurore Syrah & Cabernet Sauvignon 2016
Plăcintă cu brânză

Plăcinta cu brânză sua grăbițelul, brânzoaica, palanețul, rătișa este specialitatea tuturor bunicelor și cred unicul street-food românesc. În varianta sa cu brânză de vaci și puțină sare, ea se combină ideal cu Feteasca Regală (2016), care o face să lunece mai ușor pe gât, fără a-i afecta gustul. Buchetul floral și prospețimea vinului te va convinge să mai iei o plăcintă!
Carpe Diem Feteasca Regală 2017
Plăcintă cu cartofi

Plăcinta cu cartofi creează doar 2 tipuri de reacții. Sunt unii care o evită și alții care o iubesc. De regulă, ea este destul de condimentată și cere un vin care prin prospețimea sa, să neutralizeze iutele. Rose-ul cu notele sale de grapefruit și aciditatea balansată este o alegere perfectă în acest sens.
Et Cetera Cabernet Sauvignon Rose
Pește prăjit

În dependență de regiune, peștele prăjit cu mămăliguță este de apă dulce sau chiar din Marea Neagră. Dacă ai ales unul de apă dulce, îl asociezi cu un Traminer & Riesling, care, prin mineralitatea sa va neutraliza mujdeiul și va juca prin notele sale condimentate armonic cu gustul peștelui prăjit.
Fautor 310 Traminer & Riesling 2016
Cred că mă voi opri aici, și am o rugăminte la tine… Partajează articolul, dacă ți-a plăcut, astfel voi fi motivat să continui seria! Mulțumesc anticipat!
Ghidul tău pentru asocierea vinului cu fast-food

Cât de sănătos nu am trăi, cu toții avem zile în care avem nevoie de niște cartofi pai și un burger cât mai mare sau de două cutii de gogoașe. Cine a spus că trebuie să ne limităm la meniul standard și că nu le putem combina cu un vin pentru o experiență inedită?

Se pare că
Aciditatea și bulele din vinul spumant neutralizează perfect grăsimea și sarea din cartofii pai. Vă puteți face o tradiție decadentă de Anul Nou să combinați un vin spumant scump cu cartofi pai, un prinț și un cerșetor.

Burgerul a devenit o prezență constantă în meniuri, atât ca fast-food, cât și ca un fel mai sofisticat de mâncare cu origini modeste. Dar poate el să fie combinat cu vin?
Desigur, recomandarea mea este un Pinot Noir, un vin mai ușor și fructat, care se combină perfect cu natura bogată și consistentă a burgerului.

Sauvignon Blanc-ul este răcoritor și complimentează minunat condimentarea și consistența aripioarelor de pui. Nu e nimic mai bun decât să muști dintr-o aripioară de pui și să îți răcorești palatul cu un Sauvignon Blanc. E o combinație pe care aș prefera-o zilnic, dacă aș putea.

Popcornul și vinul sunt ingredientele perfecte pentru o seară relaxantă cu un film acasă. Descoperă combinația nemaipomenită dintre ronțăit și sorbit pe canapeaua preferată. Combinația clasică este între popcornul untos și Chardonnay.
Porumbul

Chipsurile barbeque își formează aroma

Nimic nu contrastează mai bine cu un hot dog sărățel decât un Sauvignon Blanc tropical și citric. Ușor și fructat, Sauvignon Blanc-ul este versiunea „pentru maturi” a limonadei, care curăță palatul gurii după un hot dog. Indiferent ce topping ai pus peste hot dog (inclusiv și ceapă), nu le vei simți post-gustul după un pahar de Sauvignon Blanc.

Shawarma, cunoscută la noi și ca wrap și ca „kebab”, deși ultimul termen se referă la un alt fel de bucate de carne a devenit o constantă a mâncării stradale din Chișinău. Mai mult, nu cred că trendul va dispărea, deși calitatea ei variază dramatic de la local la local. Shawarma este, de regulă condimentată și cu multă carne și grăsimi. O shawarma cere un vin roșu puternic cu arome fructate bine-structurate. Merlotul este o alegere logică în acest sens.

Gogoașele au ceva din estetica SUA a anilor ’80 ai secolului trecut. Parcă îți imaginezi o domnișoară cu o coafură permanentă, blugi rupți și o cutie de gogoși. Dar, tot ele pot fi și mai exclusiviste cu un vin bun alături. Un muscat de desert, aproape frizant, le adaugă nuanțe fructate, mai ales dacă sunt glazurate cu căpșună. Dulceața vinului și cea a gogoșii se întrepătrund, dar nu se suprasaturează. E ca și cum ai mânca o gogoașă și ai „bea-o” în același timp. Și e cu mult mai sănătos decât să combini gogoșile cu cola.
Cât de des combini fast-food-ul cu vin?
Ghidul de vinuri pentru iubitorii de bere

Cu toții avem prieteni care preferă berea și nu văd cum ar face tranziția la vinuri. Fie le par prea pretențioase, fie cred că gama de arome și gusturi este prea diferită pentru ca să le placă licoarea lui Bacchus.
De aceea, am hotărât să fac un ghid pentru curioșii care vor să treacă de la bere la vinuri. În dependență de berea preferată, Vă recomand vinul care se aseamănă după calitățile gustative și arome.
Sper că infograficul Vă va motiva să Vă diversificați gusturile și experiențele hedoniste!










Sper că ți-a fost utilă postarea, tu ce preferi, vinul sau berea?
Aromele a 10 tipuri de vin vizualizate

Există mii de soiuri originale de struguri cultivate în întreaga lume. Pentru a vă ajuta să navigați pe acest peisaj vast, am vizualizat prin infografice aromele din 10 dintre cele mai răspândite vinuri.
Vârsta si originea afecteaza aromele și caracterul fiecărui vin. Un Pinot Noir din regiunea IGP „Ștefan Vodă”, de exemplu, este în general caracterizat de aciditatea pământului, în timp ce Pinot Noir-ul din regiunea IGP „Codru” tinde să aibă arome de fructe roșii. Aceste imagini ilustrează o privire de ansamblu asupra aromelor din vinurile Dvs. preferate.
Iată aromele din cele 10 cele mai populare tipuri de vin, vizualizate.

Cât de des „ghiciți” aromele din vinurile preferate?